I don't know how she does it

dupa saptamani intregi de asteptare, am reusit in sfarsit sa vad I don't know how she does it. stiu ca nu e cine stie ce mare opera cinematografica, dar a fost un film teribil de mult pe sufletul meu.

stiti povestea inca de dinainte sa v-o spun eu, dar o s-o rezum de amorul povestirii: o ea care incearca sa combine o cariera de super succes cu o familie frumoasa frumoasa. apare seful care se da la ea si ea e pusa sa aleaga intre omul minunat care are grija de sufletul ei si intre omul fermecator care are grija de cariera ei. si finalul il stiti, dar nu despre asta e ideea oricum.

pe masura ce ma uitam la film, ma gandeam daca oare chiar e posibil sa le combini asa pe toate. bineinteles ca mereu ni se zice sa nu renuntam la niciun vis, dar ni se spune si sa nu ne implicam in mai multe lucruri decat putem suporta. dar cand vrei cu tot dinadinsul sa le faci pe toate, oare chiar iese asa de bine ca in film? evident ca eu nu ma compar cu personajul din film: n-am sot, copii, heck, nici slujba n-am. dar senzatia aia de sufocare pentru ca a prea multe lucruri de facut, incropirea in minte a unor liste, cu speranta nebuna ca ma voi tine de ele imi par enervant de familiare. stiu ca acum suna aiurea, cand defapt tot ce am sunt chestii de facultate, dar va jur ca niciodata n-am avut asa de multe.

si e un moment dat cand el cel bun incepe sa-i zica ce se intampla pentru ca e asa de workaholic. si am avut asa o presimtire absolut groaznica, care m-a deprimat complet. nu vreau sa ajung asa. nu vreau sa mi se reproseze niciodata ca muncesc prea mult, si totusi imi doresc sa muncesc mult, foarte mult, foarte foarte mult. cum naiba sa fac sa le impac?

PS: nici idei de postari funny nu mai am. uitati-va si voi: parca mi-a trecut buna dispozitia odata cu vara. dragii mei cititori, va rog, nu ma uitati. cand e soare afara, ganditi-va ca exist si eu undeva :))